Prințul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a, al cincilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, și actrița Meghan Markle se vor căsători pe 19 mai, la castelul Windsor, reședință regală de peste 1.000 de ani.
Potrivit estimărilor Oficiului de statistică național, în aprilie 2011, când fratele mai mare al lui Harry, prințul William, s-a căsătorit cu Kate Middleton, Marea Britanie a avut cu 350.000 de turiști mai mult decât în perioada similară a anului anterior.
Specialiștii estimează un aflux de turiști asemănător în luna mai a acestui an, fapt care va aduce economiei Marii Britanii încasări de 500 de milioane de lire sterline (680 de milioane de dolari).
„Credem că aproximativ 200 de milioane de lire sterline vor fi generate din turism, călătorii și hoteluri”, a spus șeful companiei de consultanță Brand Finance, David Haigh, pentru Reuters.
Aproximativ 150 de milioane de lire sterline vor fi generate de petrecerile și celebrările de stradă, iar 50 de milioane de lire sterline vor fi obținute din vânzările de produse dedicate, precum tricouri și pălării.
Nunta va aduce și publicitate Marii Britanii, în valoare de circa 100 de milioane de lire sterline, potrivit specialiștilor.
Oficialii din turism prevăd un an bun, mai ales că valoarea lirei sterline a scăzut din 2016, de când s-a votat desprinderea regatului din Uniunea Europeană, fapt care a dus la creșterea numărului de turiști străini și la scăderea numărului de britanici care optau pentru vacanțe în străinătate.
VisitBritain, oficiul de turism național, estimează că 41,7 milioane de turiști vor vizita Marea Britanie în 2018, fapt care va genera încasări de 26,9 miliarde de lire sterline.
Prințul Harry și actrița Meghan Markle și-au anunțat logodna în noiembrie 2017 și se vor căsători la biserica Saint George de la castelul Windsor.
Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, protestantă, va fi botezată în biserica anglicană și va primi confirmarea înaintea căsătoriei.
Prințul Harry, în vârstă de 33 de ani, și logodnica sa au apărut pentru prima dată împreună în public pe 1 decembrie 2017, cu ocazia unui eveniment caritabil care a avut loc în orașul britanic Nottingham.
Cei doi formează un cuplu de mai mult de un an.